O campanie de cacat.

Aseara, in timp ce-mi cautam cheia prin carul cu fan, adica prin geanta, imi cad ochii pe o carticica de povesti frumos colorata, aruncata intr-un colt. Moment in care m-am cacat pe mine de frica. "Dumnezeule! - imi spun - pe care l-o fi lasat inima sa arunce asa ceva?" O iau si, mare mi-a fost mirarea: carticica se intitula "Povesti stanjenitoare". Citesc prima poveste - pe unul il trecuse caca la meditatie - citesc si a doua - si pe asta il trecuse caca la sky- ma uit si pe a treia - asta avea o problema cu gazele. Ciudat. De ce naiba ii trece pe toti cacuta?!? Stanjenitoare, inteleg, dar chiar toata lumea se caca pe ea? Asa ca intru numaidecat pe Povesti stanjenitoare sa aflu ce pute in halul asta.
Ei bine, am avut placuta si rara senzatie sa constat ca toata treaba asta cacacioasa era, de fapt, o campanie la Furazolidon. Pe site iti poti povesti propria poveste stanjenitoare sau le poti citi pe ale altora. Ca sa nu mai spun de grafica foarte misto, care te face sa uiti ca subiectul discutiei este "cacatul". Foarte tare, frate!

Bravo! Nota 10 de la mine.

Arata-mi tatele si castigi!

Motto: Unii au murit pentru Libertatea. Altii traiesc privind-o.

Ca sa nu mai zica lumea ca faci banii cu curul, acum, Libertatea iti da sansa sa ii faci cu tatele. Ei bine, da, este vorba despre noul concurs pentru dame: "Ia-te-n piept cu Nicoleta". In traducere, arata-ne tatele si daca ajungem la concluzia ca le ai mai frumoase ca ea, castigi o excursie de 2 persoane in Egipt. Asa ca, fetelor, puneti mana pe aparat si trageti-v-o-n poza! Celor cu care natura a fost mai putin darnica le sugerez sa-si faca repede un implant sau sa se frece cu frunza de urzica, inainte de data limita a concursului. E si pacat sa pierzi asa ocazie.

Iata cateva idei de viitoare concursuri pe care le ofer gratuit si absolut dezinteresat domnilor de la departamentul Jocuri & Concursuri, din cadrul redactiei Libertatea:

1. Concursul "Muntele tau Venus este mai inalt ca al Laurei?"
2. Concursul " Te doare-n pula de Terente?"

Dumnezeu catre Tetelu

Draga Tetelu,

Tin sa-ti spun ca azi dimineata m-a vizitat Petre, aici, la Spitalul de Boli Nervoase pentru Dumnezei. Si-am stat cu el la o cafea. Mi-a adus niste ziare, vreo doua sticle de votca si cateva cereri de moarte si de boala sa le semnez - birocratie domnule! de-asta tot zic sa trec odata pe la voi sa va dau viata vesnica . Si-uite asa, din vorba-n vorba, din pahar in pahar, din pagina-n pagina, pe ce crezi ca-mi pica ochii? Pe jurnalul tau. Ei si atunci m-am pus pe plans. Zic, uite domnule, nu se-nvata minte! Nu-i mai dau inspiratie de juma de an, i-am scazut audienta, l-am despartit de prietena, i-am micsorat increderea in sine, si el nimic! Nimic! Ce dumnezeii ma-tii ai, ma? Vrei sa ma cobor la tine?!?
M-ai imbolnavit de blazare cronica, nu-ti ajunge? Astia micii, arhanghelii si cu toti sfintii nu stiu cum sa ma mai dreaga. Mi-au dat marijuana, heroina si LSD. Nimic. Si eu simt asa, ca plange sufletul in mine. N-am chef de nimic. Parca acum inteleg si eu ce-i aia depresie.
Cateodata, ca sa ma inveseleasca imi mai aduc DVD-uri de-alea cu Paris Hilton cand facea ea sex. Ce sa zic? Nu ma impresioneaza. Nu stiu ce am. Parca tot nu-mi vine sa rad.
Am zis sa mai incerc o data faza aia cu razboaiele mondiale, ca tare m-am amuzat atunci. M-am tinut cu mainile de burta. Dar, nu stiu ce pana mea, ceva in mine imi spunea ca nu.
Intr-o zi, Maria chiar imi zice: "Doamne, de ce nu faci tu apocalipsa aia, sa termini odata cu ea? Iti mai clatesti si mata ochii, mai iei o gura de aer". Si sa stii ca ma mai imbujorasem un pic. De cand tot asteptam eu momentul asta. Da' iar mi-a pierit iar chefu si-am mai luat o gura de Johnnie.
Si, daca tot iti marturisesc acum, hai sa ti-o zic pe-aia mai rea: nu mai pot dormi. Sufar de insomnii. Cearcanele le mai dreg cu niste fond de ten, nu-i problema, da' ce e mai grav e ca usor-usor ma ia damblaua. Presimt.
De asta iti tot dau semnale, Tetelule! Crezi ca problema aia cu erectia e la misto, sau cum? Atacurile alea de panica nu te-au pus pe ganduri? Si ma-ta cand ai aflat care-cum-sta treaba cu ea....nimic?!
Si ce ma doare cel mai tare e ca tu nu ma intelegi, Tetelule! Tu nu intelegi ce e aia sa fii un Dumnezeu plictisit. Inceteaza cu jurnalul ala si nu-ti mai bate joc de viata si de cariera mea!

Hai ca te pup, esti baiat bun, inflatia te strica. Fug ca tre sa-mi fac plimbarea.

Spring, summer, fall, winter and again spring

Ultima mea revelatie: regizorul corean Kim Ki-Duk. Uite domne ca au si ei oamenii lor! Dupa ce-am vazut "Spring, summer, fall, winter and again spring", nimic nu mai e la fel. Aceeasi senzatie pe care am avut-o si dupa "Hable con ella" al lui Almodovar. Moment in care am lasat-o mai moale cu porcariile holywoodiene pe banda rulanta. Kim se pare ca e destul de apreciat in cercurile elitiste, a obtinut si cateva premii frumusele pe la festivaluri internationale, ceea ce nu il face insa un regizor cunoscut. A studiat la Paris, de unde probabil si inclinatia spre poezie.

Ultimul film al lui Kim Ki-Duk, pe care nu l-am vazut inca, este Time. Am vazut insa trailerul si am ramas masca. E clar: omul e genial!

Cine-a pus Unirea-n drum?

Nu stiu cum se face ca de fiecare data cand schimb metroul la Unirea dau peste aceleasi personaje. Sa o luam in ordine:

- SENZATIONAL! Dupa 3 luni de absenta tarabagioaica lui Dan Diaconescu revine in forta. Ma intreb daca nu cumva e lichidare de stoc la ziarele din noiembrie sau decembrie. Sau, na, sa-l intelegem, poate ca domnul jurnalist a fost prea prins cu gasirea amantei lui Petre Roman, impacarea lui Prigoana cu Bahmuteanu si n-a mai avut timp de editoariale. Bine ati revenit, domnule Dan Diaconescu!
- Cersetorul cu parul cret de pe treptele din pasajul Unirea. Il veti identifica dupa pancarta pe care o tine in maini, pe care scrie : " Mi-e foame". Nu stiu cum se face ca la orice ora as trece pe acolo, e prezent. O data l-am vazut band o cafea in cosmelia de facut poze la minut, tot din pasaj. Omul statea detasat, picior peste picior, sorbind elegant din cafea. Primul lucru care mi-a venit in minte a fost ca poate omul lucreaza la cosmelie, si daca tot e in zona, mai scoate si el un ban cinstit, facand pe cersetorul.
- "Voluntarii" de la Fundatia Salvati Copiii. Lucreaza in gasca si niciodata nu veti intalni aceeasi persoana de doua ori. Impart pliante cu "Scoala de breakdance romaneasca", "pentru care nu cer bani, dar puteti sa lasati cat vreti dumneavoastra, daca doriti sa ajutati copiii dezavantajati din Romania". Nu am inteles care-i legatura intre Scoala de breakdance si Fundatie, i-am si luat la intrebari pe 2 dintre ei, evident, isi uitasera legitimatiile acasa. Acest grup bine organizat se caracterizeaza prin: cearcane adanci inradacinate de la nuante de mov-rosiat pana la negru, pupile dilatate, haine stil hip-hop, limbarnita, tupeu.

Cum am inghetat langa Calorifer.

Olimpiadele Comunicarii, anul II. Evenimentul monden al anului, pentru orice tanar ravnitor de glorie in pucioasa advertisingului. Alaturi de Luciana, Catalina, Laura si Alex m-am mobilizat si eu in anul 2 de facultate, dupa cum veti vedea.
Totul a inceput pe holul caminului, la o treaba, rezemati de un calorifer. Stand cu ochii-n tavanul coclit, cautand cu disperare inspiratia in vreo gaura de perete, am ajuns la concluzia ca cel mai potrivit nume pentru echipa noastra este ...Caloriferul. Da, ala ruginit, disfunctional, plin de chistoace si scrum de tigara. Ala de care ne sprijinisem oasele juma de an cand ne cracanam de ras. Ala care trasese cu urechea tevii la confesiunile noastre, stand paralizat, de perete.
Apoi ne-am pus pe brainstormat. Dupa 4 zile, aveam aceeasi 0 (zero) idee. Disparuse orice urma de speranta. Pe la 4 dimineata, Luciana are o idee. Incropim repede un spot video, radio si alte trebuincioase si ne bagam la culcare.
La 9 ne ne prezentam la Camera de Comert, unde are loc preselectia. In sala de asteptare, trendy people, dreduri facute la coafor pentru impresie artistica, care de care mai creativ. Se face 11 si noi nu intram la niciun juriu. Se face 4 si noi tot acolo. Sala goala. Pe la 4 jumate, iese Naumovici cu Gavrila, disperati, intreband in toate partile. Pe mine ma trec apele. Imi tremura genunchii. Ma uit la Naumovici si-mi clantanesc dintii-n gura. Ma duc la baie sa iau o gura de apa. Cand ma-ntorc, aflu ca Naumovici tocmai ce se certase cu Botan fiindca voia ca echipa "Caloriferul" sa intre la el. Tot atunci, mi se spune ca am fost special lasati la urma, deoarece numele nostru neobisnuit starnise asteptari imense. Aud si inghit in sec. Suntem anuntati ca intram la Botan si Tanjala. Pfiu. Bine c-am scapat de Naumovici ca faceam infarct acolo. ( Pe vremea aceea, fiind o fana Naumovici)
In sfarsit, intram in sala. Botan si Tanjala entuziasmati sa cunoasca celebra echipa "Caloriferul". " Va asteptam de dimineata", zice Tanjala, iar eu simt cum mi se ridica fiecare fir de par in cap. Oamenii se aseaza pe scaune, eu ma duc sa pun logo-ul in fata: un calorifer facut din poliestiren. ( :((((( ce-a fost in capul nostru?!) Pe Botan il bufneste rasul, dar se abtine. Zice ca suntem originali. Fiind desemnata sa sparg gheata, incep cu poezia. Tanjala ma priveste in ochi; eu spun poezia. Botan se tine c-o mana de fata, c-o mana se ciupeste sa nu rada; eu spun poezia. Inauntru se face din ce in ce mai frig. Incep sa ma treaca frisoanele. Urmeaza Luciana cu alta poezioara. Ii vad cum dau din cap , din complezenta. Ma uit la calorifer si inghet. Urmeaza Laura. Botan schiteaza un zambet. Apoi Catalina si Alex.
"Multumim frumos, interesanta abordare, ne-a parut bine, la revedere".