Ralu's last wish

Months before he died, Ralu, happily entered his house. It was one of those bribe days. So, he put his briefcase on the table and sat comfortably on the couch. As he was enjoying the universe, a full glass of martini on it, suddenly, the maverick son blew in.
- Hello father!
- Hello son!
- Tell me, father, do you happen to know how you call a double cheeseburger in french?
- Oh my, son, I've told you not to believe all those fuckin commercials praising McDonalds!
- But I don't!
- You know it's not healthy. And plus, the're playing with your mind, my child.
- I don't know what you're talkin about!
- Listen to me child, television is a devil's tool. They're all want to persuade you to buy that, and that, and before you know it, you're fuckin out af your mind. I'm only into this shit for the money.
- I just wanna know if you know what's it called that mother fuckin double cheeseburger in french!
- You shouldn't wach so much commercials.
- It's from a fuckin movie, you half-learned, ignoramus , stupid idiot!!!!!!!!!!
- Ohhh, myyy, then you shouldn't watch television at all. All right now, go to your room and play that piano.
- You're a bloody mother-fuckkkkkkkeeeeerrrrr!!!!!
Not had the child stopped, that Ralu felt his heart tremble. His son's insults kiked his heart's ass. He then realized all those hard study years were lost in vain. That moment he bethought he didn't knew how it's called a double cheeseburger in french. An instant of sorrow and shame. Frustrating pains.
So, it was high time he'd done something in that matter. That "double cheeseburger" mistery needed to be solved. He had to find that thing and spit it out in his boy's face. So, he began his search. Months of wondering from cinema to cinema, looking for a clue. Got even on odc, where- to his amazement- discovered thousands of movies. Then took a movie critic, a private detective and a medium. Some even say that, in his last days, he was seen ketting friendly with some teenage punks.
In the end, he finally realized. It was no way out of this.
- I'll better die than live in shame, said Ralu wiping his tears.
And so, quicky grabbed a pen and wrote a spontaneous will.

1. Unwothty followers of mine, I leave thee thy task of honour full: let there be no child watching television till the end of time.

Deci, da, este vorba despre cele 3 filmulete execrabile realizate de Graffiti, din cate am inteles, pentru CNA, la dorinta marelui maestru. Unul mai execrabil ca altul.

Urlaliiaaaaaa!!!!!

Nu stiu altii cum sunt, insa pentru mine aprilie insemna Urlalia. Urlalia este un obicei de prost gust, care se practica in Baragan, zona generoasa in ocupatii de acest gen. N-am inteles niciodata ce simbolizeaza, insa participam de fiecare data entuziasta si in plus, mai puneam si umarul la organizarea ei. Nu aruncati cu pietre, ultima oara aveam vreo 11 ani. Sunt absolvita?
Ho, ca va spun acum ce-i cu Urlalia asta: treaba era organizata de copiii cartierului, care cum inflorea primul muguras, incepeau sa bantuie prin oras in cautare de anvelope. Sau cauciucuri, cum le spuneam noi. Cauciucuri de toate neamurile, de dacii, de autobuze, iar la mare pret erau cele de tractor. Odata stranse, cauciucurile erau depozitate intr-un loc ferit de ochiii altor gasti organizatoare de urlalia. Apoi, pe 12 sau 13 aprilie avea loc Urlalia: cauciucurile erau puse unul peste altul pana se ridica un cilindru inalt de cativa metri. Apoi, li se dadea foc. In timpul asta, noi stateam afumati si ne beleam ochiii la infaptuirea urlaliei. Din cand in cand, mai urlam si cate un - evident - Urlaliaaaaa.
Urlalia asta mai era cum mai era, insa a doua zi, urmau cucii. Niste persoane neidentificate, de obicei baieti, se mascau, se armau si periau strazile. Daca te prindea un cuc, erai un om mort. La propriu.

De, de-asta tot sper sa-mi fac un test ADN intr-o zi. Poate am o surpriza si aflu ca ma trag dintr-un gepid care-a trecut vijelios in secolul V pe-un cal balan si-a inseminat o daco-romana obosita ce-nvartea in mamaliga.

O campanie de cacat.

Aseara, in timp ce-mi cautam cheia prin carul cu fan, adica prin geanta, imi cad ochii pe o carticica de povesti frumos colorata, aruncata intr-un colt. Moment in care m-am cacat pe mine de frica. "Dumnezeule! - imi spun - pe care l-o fi lasat inima sa arunce asa ceva?" O iau si, mare mi-a fost mirarea: carticica se intitula "Povesti stanjenitoare". Citesc prima poveste - pe unul il trecuse caca la meditatie - citesc si a doua - si pe asta il trecuse caca la sky- ma uit si pe a treia - asta avea o problema cu gazele. Ciudat. De ce naiba ii trece pe toti cacuta?!? Stanjenitoare, inteleg, dar chiar toata lumea se caca pe ea? Asa ca intru numaidecat pe Povesti stanjenitoare sa aflu ce pute in halul asta.
Ei bine, am avut placuta si rara senzatie sa constat ca toata treaba asta cacacioasa era, de fapt, o campanie la Furazolidon. Pe site iti poti povesti propria poveste stanjenitoare sau le poti citi pe ale altora. Ca sa nu mai spun de grafica foarte misto, care te face sa uiti ca subiectul discutiei este "cacatul". Foarte tare, frate!

Bravo! Nota 10 de la mine.

Arata-mi tatele si castigi!

Motto: Unii au murit pentru Libertatea. Altii traiesc privind-o.

Ca sa nu mai zica lumea ca faci banii cu curul, acum, Libertatea iti da sansa sa ii faci cu tatele. Ei bine, da, este vorba despre noul concurs pentru dame: "Ia-te-n piept cu Nicoleta". In traducere, arata-ne tatele si daca ajungem la concluzia ca le ai mai frumoase ca ea, castigi o excursie de 2 persoane in Egipt. Asa ca, fetelor, puneti mana pe aparat si trageti-v-o-n poza! Celor cu care natura a fost mai putin darnica le sugerez sa-si faca repede un implant sau sa se frece cu frunza de urzica, inainte de data limita a concursului. E si pacat sa pierzi asa ocazie.

Iata cateva idei de viitoare concursuri pe care le ofer gratuit si absolut dezinteresat domnilor de la departamentul Jocuri & Concursuri, din cadrul redactiei Libertatea:

1. Concursul "Muntele tau Venus este mai inalt ca al Laurei?"
2. Concursul " Te doare-n pula de Terente?"

Dumnezeu catre Tetelu

Draga Tetelu,

Tin sa-ti spun ca azi dimineata m-a vizitat Petre, aici, la Spitalul de Boli Nervoase pentru Dumnezei. Si-am stat cu el la o cafea. Mi-a adus niste ziare, vreo doua sticle de votca si cateva cereri de moarte si de boala sa le semnez - birocratie domnule! de-asta tot zic sa trec odata pe la voi sa va dau viata vesnica . Si-uite asa, din vorba-n vorba, din pahar in pahar, din pagina-n pagina, pe ce crezi ca-mi pica ochii? Pe jurnalul tau. Ei si atunci m-am pus pe plans. Zic, uite domnule, nu se-nvata minte! Nu-i mai dau inspiratie de juma de an, i-am scazut audienta, l-am despartit de prietena, i-am micsorat increderea in sine, si el nimic! Nimic! Ce dumnezeii ma-tii ai, ma? Vrei sa ma cobor la tine?!?
M-ai imbolnavit de blazare cronica, nu-ti ajunge? Astia micii, arhanghelii si cu toti sfintii nu stiu cum sa ma mai dreaga. Mi-au dat marijuana, heroina si LSD. Nimic. Si eu simt asa, ca plange sufletul in mine. N-am chef de nimic. Parca acum inteleg si eu ce-i aia depresie.
Cateodata, ca sa ma inveseleasca imi mai aduc DVD-uri de-alea cu Paris Hilton cand facea ea sex. Ce sa zic? Nu ma impresioneaza. Nu stiu ce am. Parca tot nu-mi vine sa rad.
Am zis sa mai incerc o data faza aia cu razboaiele mondiale, ca tare m-am amuzat atunci. M-am tinut cu mainile de burta. Dar, nu stiu ce pana mea, ceva in mine imi spunea ca nu.
Intr-o zi, Maria chiar imi zice: "Doamne, de ce nu faci tu apocalipsa aia, sa termini odata cu ea? Iti mai clatesti si mata ochii, mai iei o gura de aer". Si sa stii ca ma mai imbujorasem un pic. De cand tot asteptam eu momentul asta. Da' iar mi-a pierit iar chefu si-am mai luat o gura de Johnnie.
Si, daca tot iti marturisesc acum, hai sa ti-o zic pe-aia mai rea: nu mai pot dormi. Sufar de insomnii. Cearcanele le mai dreg cu niste fond de ten, nu-i problema, da' ce e mai grav e ca usor-usor ma ia damblaua. Presimt.
De asta iti tot dau semnale, Tetelule! Crezi ca problema aia cu erectia e la misto, sau cum? Atacurile alea de panica nu te-au pus pe ganduri? Si ma-ta cand ai aflat care-cum-sta treaba cu ea....nimic?!
Si ce ma doare cel mai tare e ca tu nu ma intelegi, Tetelule! Tu nu intelegi ce e aia sa fii un Dumnezeu plictisit. Inceteaza cu jurnalul ala si nu-ti mai bate joc de viata si de cariera mea!

Hai ca te pup, esti baiat bun, inflatia te strica. Fug ca tre sa-mi fac plimbarea.

Spring, summer, fall, winter and again spring

Ultima mea revelatie: regizorul corean Kim Ki-Duk. Uite domne ca au si ei oamenii lor! Dupa ce-am vazut "Spring, summer, fall, winter and again spring", nimic nu mai e la fel. Aceeasi senzatie pe care am avut-o si dupa "Hable con ella" al lui Almodovar. Moment in care am lasat-o mai moale cu porcariile holywoodiene pe banda rulanta. Kim se pare ca e destul de apreciat in cercurile elitiste, a obtinut si cateva premii frumusele pe la festivaluri internationale, ceea ce nu il face insa un regizor cunoscut. A studiat la Paris, de unde probabil si inclinatia spre poezie.

Ultimul film al lui Kim Ki-Duk, pe care nu l-am vazut inca, este Time. Am vazut insa trailerul si am ramas masca. E clar: omul e genial!

Cine-a pus Unirea-n drum?

Nu stiu cum se face ca de fiecare data cand schimb metroul la Unirea dau peste aceleasi personaje. Sa o luam in ordine:

- SENZATIONAL! Dupa 3 luni de absenta tarabagioaica lui Dan Diaconescu revine in forta. Ma intreb daca nu cumva e lichidare de stoc la ziarele din noiembrie sau decembrie. Sau, na, sa-l intelegem, poate ca domnul jurnalist a fost prea prins cu gasirea amantei lui Petre Roman, impacarea lui Prigoana cu Bahmuteanu si n-a mai avut timp de editoariale. Bine ati revenit, domnule Dan Diaconescu!
- Cersetorul cu parul cret de pe treptele din pasajul Unirea. Il veti identifica dupa pancarta pe care o tine in maini, pe care scrie : " Mi-e foame". Nu stiu cum se face ca la orice ora as trece pe acolo, e prezent. O data l-am vazut band o cafea in cosmelia de facut poze la minut, tot din pasaj. Omul statea detasat, picior peste picior, sorbind elegant din cafea. Primul lucru care mi-a venit in minte a fost ca poate omul lucreaza la cosmelie, si daca tot e in zona, mai scoate si el un ban cinstit, facand pe cersetorul.
- "Voluntarii" de la Fundatia Salvati Copiii. Lucreaza in gasca si niciodata nu veti intalni aceeasi persoana de doua ori. Impart pliante cu "Scoala de breakdance romaneasca", "pentru care nu cer bani, dar puteti sa lasati cat vreti dumneavoastra, daca doriti sa ajutati copiii dezavantajati din Romania". Nu am inteles care-i legatura intre Scoala de breakdance si Fundatie, i-am si luat la intrebari pe 2 dintre ei, evident, isi uitasera legitimatiile acasa. Acest grup bine organizat se caracterizeaza prin: cearcane adanci inradacinate de la nuante de mov-rosiat pana la negru, pupile dilatate, haine stil hip-hop, limbarnita, tupeu.

Cum am inghetat langa Calorifer.

Olimpiadele Comunicarii, anul II. Evenimentul monden al anului, pentru orice tanar ravnitor de glorie in pucioasa advertisingului. Alaturi de Luciana, Catalina, Laura si Alex m-am mobilizat si eu in anul 2 de facultate, dupa cum veti vedea.
Totul a inceput pe holul caminului, la o treaba, rezemati de un calorifer. Stand cu ochii-n tavanul coclit, cautand cu disperare inspiratia in vreo gaura de perete, am ajuns la concluzia ca cel mai potrivit nume pentru echipa noastra este ...Caloriferul. Da, ala ruginit, disfunctional, plin de chistoace si scrum de tigara. Ala de care ne sprijinisem oasele juma de an cand ne cracanam de ras. Ala care trasese cu urechea tevii la confesiunile noastre, stand paralizat, de perete.
Apoi ne-am pus pe brainstormat. Dupa 4 zile, aveam aceeasi 0 (zero) idee. Disparuse orice urma de speranta. Pe la 4 dimineata, Luciana are o idee. Incropim repede un spot video, radio si alte trebuincioase si ne bagam la culcare.
La 9 ne ne prezentam la Camera de Comert, unde are loc preselectia. In sala de asteptare, trendy people, dreduri facute la coafor pentru impresie artistica, care de care mai creativ. Se face 11 si noi nu intram la niciun juriu. Se face 4 si noi tot acolo. Sala goala. Pe la 4 jumate, iese Naumovici cu Gavrila, disperati, intreband in toate partile. Pe mine ma trec apele. Imi tremura genunchii. Ma uit la Naumovici si-mi clantanesc dintii-n gura. Ma duc la baie sa iau o gura de apa. Cand ma-ntorc, aflu ca Naumovici tocmai ce se certase cu Botan fiindca voia ca echipa "Caloriferul" sa intre la el. Tot atunci, mi se spune ca am fost special lasati la urma, deoarece numele nostru neobisnuit starnise asteptari imense. Aud si inghit in sec. Suntem anuntati ca intram la Botan si Tanjala. Pfiu. Bine c-am scapat de Naumovici ca faceam infarct acolo. ( Pe vremea aceea, fiind o fana Naumovici)
In sfarsit, intram in sala. Botan si Tanjala entuziasmati sa cunoasca celebra echipa "Caloriferul". " Va asteptam de dimineata", zice Tanjala, iar eu simt cum mi se ridica fiecare fir de par in cap. Oamenii se aseaza pe scaune, eu ma duc sa pun logo-ul in fata: un calorifer facut din poliestiren. ( :((((( ce-a fost in capul nostru?!) Pe Botan il bufneste rasul, dar se abtine. Zice ca suntem originali. Fiind desemnata sa sparg gheata, incep cu poezia. Tanjala ma priveste in ochi; eu spun poezia. Botan se tine c-o mana de fata, c-o mana se ciupeste sa nu rada; eu spun poezia. Inauntru se face din ce in ce mai frig. Incep sa ma treaca frisoanele. Urmeaza Luciana cu alta poezioara. Ii vad cum dau din cap , din complezenta. Ma uit la calorifer si inghet. Urmeaza Laura. Botan schiteaza un zambet. Apoi Catalina si Alex.
"Multumim frumos, interesanta abordare, ne-a parut bine, la revedere".

O scrisoare gasita.

Ora de biologie, clasa a 6-a. La catedra, doamna Pana, face revista presei, asa cum ii e obiceiul, instigand copiii la ura impotriva clasei mondene. Din cand in cand ridica cate un trist in picioare, punandu-si in evidenta talentul de Poreclitor-Pocitor: " Ia zi, tu, Edero, tie ce formatii iti plac?" " Peggy, de unde ai luat tu mersul asta de scena?" Pacat! De asta spun mereu : curaj! Cu mai mult tupeu femeia si-ar fi putut scoate usurel banii pe cateva catedre gen :" Telenovelistica", "Literatura mondena clasica", " Muzici & Faze" etc..
In clasa, fete acrite de plictiseala. Li se citeste in ochi regretul dupa nevertebrate. Ei, si nu stiu cum se face ca tocmai azi sunt foarte putini prezenti. Nu stiu daca se dadea cu chiulul chiar de pe atunci. Ma gandesc ca probabil oamenii isi luasera pur si simplu campii. Unde vreau sa ajung este ca clasa fiind aproape goala, imi permiteam sa observ pe indelete fiecare ins. Asa se face ca intr-o banca paralela cu a mea, il vad pe Cornel executand concentrat o treaba pe care atunci nu am inteles-o pe de-a-ntregul. Cum era si normal, faptul mi-a trezit anumite curioziati. Care se cereau lamurite. Fiind un spirit deschis, imediat redactez elegant un biletel, ce avea sa devina celebru, si-l arunc in poala domnului.

" De ce te scarpini la instrument?"


Iata mesajul meu sincer, tradand o curiozitate naiva, inocenta as putea spune, catre Cornel. Nici nu apuca sa citeasca bine mesajul, ca-l striga doamna Pana.
- Cornel, ia vino tu in fata cu biletelul ala si citeste-l in fata clasei, sa radem si noi si ia-o si pe Dina cu tine. Cornel, fiind un tip care se prinde mai greu, tine biletul in doua maini si-l recita mecanic.
Ei bine, acum e acum. Daca doamna Pana si-a dorit vreodata senzational, glorie, faima, recunoastere, acum visul devenise realitate. Simtise samanta de scandal de proportii. Si nasul n-o insela. Dupa ce-si aduna fata de pe jos, incepe:
- Vaaaaaaaaiiiiii!!!!!! Cum e posibil?!?!?!? Vai copiii!!! Voi ati auzit?? Doamne fereste! Ce e asta Dina?!?!? Cum ai putut sa-l intrebi asa ceva? De unde stii tu termenul asta "instrument"? In ce cercuri te invarti? Mama ta stie?!
Apoi, ne lasa balta, trantind usa. Imediat ma trezesc cu Pana si cu diriga, ravasita ca niciodata.
- Copii iesiti afara. Raman doar Dina si Cornel, tuna si fulgera diriga.
Urmeaza o punere la zid in toata regula, cu intrebari care de care mai penibile. In prima faza m-au luat pe mine: " Ce fel de cuvant este intrument?", " Ce fel de prieteni ai?" , " Cum e posibil ca la clasa a 6-a sa vorbesti asa?" , "De unde stii tu de instrument?" Apoi, ii vine randul lui Cornel : " Ce faceai tu acolo?" , "Cumva te masturbai?", "De ce o faceai in clasa?"
In fine, a doua zi, alta sedinta. De data asta cu parintii. Ai mei. Ma paste exmatricularea. Nici in ziua de azi nu am aflat cu ce a aburit-o mama pe diriga, astfel incat, la sfarsit, iese din sedinta cu un rezonabil 6 la purtare.


Pentru alte povestiri penibile, ridicole, de toata jena, nu ezitati sa scrieti pe adresa redactiei.

Iubesc, deci exist.

Iubesc:
- Coloana sonora de la "In the mood for love" - Shigeru Umebayashi
- Lolita ( pe care l-am vazut de 10 ori si pe care probabil o sa-l mai vad de tot atatea ori)
- Vladimir Nabokov
- Garcia Marquez
- Magicianul ( John Fowles)
- Spotul VW Phaeton "What hands can do".
- Spotul VW Passat "In all senses" ( daca il are cineva, i-as fi recunoscatoare vesnic)
- Noitulove
- Campania Bud Light "Real men of genius"
- Wulffmorgenthaler
- Terry Gilliam
- Jude Law
- Guillaume Canet
- Jeux d'enfants
- Simona Tache
- elefantul meu descompus, cu care dorm de la 6 ani.
- sa merg cu metroul
- Anglia
- Seinfeld
- South Park
- porumbul, mamaliga si toate produsele facute din porumb
- ciupercile
- visele mele
- creionul dermatograf ( cea mai mare inventie a omenirii)
- anticearcanul
- Beck's
- grapefriut-ul si piersicile
- mirosul de chibrit
- sa-mi rod unghiile
- oamenii cu simtul umorului
- sa rad ( desi, n-am mai facut-o de multa vreme :(((( )
- anii 20
- pantofii cu talpa joasa
- dopurile pentru urechi
- sprancenele mele
- sa desenez fetele oamenilor cu degetul in aer
- nasurile expresive
- sa creez personaje inainte de culcare (ramane intre noi)
- sa scriu
- toate persoanele care m-au facut vreodata sa rad
- Dumnezeul meu

Tetelu, intelege, pana si Dumnezeu s-a plictisit!

Scrisoare deschisa domnului Tetelu.


Stimate Domnule Tetelu,

Tin sa va aduc la cunostinta faptul ca m-ati plictisit iremediabil si ireconciliabil. Lasati-o-n Dumnezeii ei de treaba! Miercuri de miercuri ma rog la Dumnezeu cu manutele impreunate sa nu mai scriti despre Dumnezeu. Si miercuri de miercuri tastati cu manutele despreunate aceeasi chestie: Dumnezeu are pula. Dumnezeu si femeile, Dumnezeu infinit, Dumnezeu si mortii-masii....
Daca imi aduc bine aminte, anul trecut pe vremea asta tot pe Dumnezeu il citeam. Si radeam. Da, domnule, radeam. Radeam de ma prapadeam. Azi insa, pe masura ce ma apropii de ultimele pagini, ma trezesc cuprinsa de frisoane din ce in ce mai reci. Caci, una e sa citesti prima bascalie despre Dumnezeu, si alta e a o mia.
Intrebarea mea este: domnule, dumneavoastra v-ati propus cumva sa-l bateti pe Tanar&Nelinistit?

Lamurire

Am fost acuzata ca inventez, avand in vedere ca personajele mele sunt cam dubioase. Ei bine, toate lucrurile povestite sunt adevarate. Orice asemanare cu realitatea e intentionata. Totul e real. Totul e real. Totul e real. Sa va intre bine in cap. Ce vina am eu ca intalnesc totii hapciucaliticii?

Iar pe nenea il gasiti la Hanu cu tei.

Caut impresar Bollywood.

Va voi nara in cele ce urmeaza o scurta intamplare, pe care, din neatentie, nu am tratat-o cu destul interes la momentul respectiv.

Se facea ca era seara. O seara racoroasa de toamna. Si se mai facea ca eram impreuna cu cateva foste colege de camin. Fete deosebite, pe onoarea mea. La o jumatate de ora din momentul in care am intrat in bar, ne-am si hotarat ce vrem sa bem: bere. Un black metal ma adormea, fara sa-mi dau seama, in timp ce ma pregateam sa-mi iau prima inghititura.
Ei bine, in chiar acest moment, un individ boem, duhnind a tutun, se apleaca asupra mesei, intinzand niste foi:
- Buna seara! Sunt Omul Dupa Care S-a Facut Filmul Filantropica! Sta. Asteapta. Noi - nici o reactie. Va rog sa cititi aceste epigrame si sa-mi spuneti daca v-au placut.
Epigramele erau scrise de mana , cu pixul, pe cateva foi ciufulite. Si atunci am avut revelatia ca tin in mana un manuscris. Manuscrisul Omului Dupa Care S-a Facut Filmul Filantropica. Si mi-am dat seama ca Coelho avea dreptate. Intr-adevar, intreg universul a lucrat pentru ca visul meu sa devina realitate. Deci uite ca se poate! Daca el este muza de film, eu de ce n-as incerca o mica cariera - nu la Hollywood - ca partea superioara a fizicului nu ma ajuta, dar poate, totusi, o Buftea, un Bollywood, cat sa arat si eu ce pot. Ca dupa aia, m-o remarca si pe mine cineva.
De aceea, m-am hotarat: caut impresar Bollywood.

Cum am devenit homosexual

Sambata seara. Iubita de Luciana reuseste, in cele din urma, sa ma scoata in oras . ( Somebody should give her an award). Ma echipez rapid si sar in strada. Dupa ce pun punct unei polemici cu 2 cocalari ce tocmai se luasera de fundul meu, ma urc intr-un taxi. Dacia Nova, model vechi. Iata cum arata raspunsul tuturor cautarilor mele. If only I had known that earlier....Nu apuc sa urc bine, ca soferul ma ia, precipitat, in primire:
- Singurica, singurica?
Ma uit in stanga, in dreapta. Nimeni.
- Aaa..Da.
Se intoarce spre mine, peste masura de interesat. Acum vad o mustata rara, inmuiata de un ceai de coacaze pe care il agita, frenetic,intr-o mana.
- Mergeti sa va distrati?
- Da. Mai ies si eu la aer, ingan, sa nu par speriata de bombe.
- Pai si asa singurica?
- Ei, nu. Ma intalnesc cu niste prietene.
Ei, bine, domnii mei, daca exista vreun cuvant-cheie pe lume, "PRIETENE" este acela. Deodata, devinde fascinat. Se intoarce sarmant, cu o mana pe scaunul din fata. Aproape ca nu se mai uita la sosea, iar pe mine ma trece pipillica. De frica.
- Sii?? Fetele astea? Adica , vreau sa zic, asa o fi si pe lumea cealalta?
- Adica cum? zic eu, cu mana pe distonocalm.
- Pai adica, fetele tot cu fetele?
Pfffiu.
- Pai da. ...Femeile cu femeile si barbatii cu barbatii.
Tacere. Ori inceteaza cu dialogul, ori proceseaza vreun raspuns. Din doua una.
- Pai da, da' eu sunt lesbian !
Dumnezeule, din toate florile din lume, eu doar pe tine te-am ales?!
- Pai trebuie sa fiti femeie ca sa fiti lesbian, raspund politicos, sa-l instruiesc pentru alta data.
- Nu! Tipa nebunul intorcandu-se si mai periculos in spate, pentru a-mi aduce argumente forte. N-ai inteles !!! Mie imi plac femeile !

De unde am dedus ca...poate si eu, la randul meu, sunt homosexual. Mie placandu-mi barbatii.