Cum mi-am petrecut sfarsitul lunii

Canuta cu hipopotami sau glob? Sau mai bine crema de fata? Advertising the 60s ! Definitely!Dar, daca stau sa ma gandesc nici Garcia Marquez nu e rau. Ce tot zici acolo? Uite: ursulet de ciocolata! Nu stiu ce sa zic, dar sortul asta de bucatarie cu vacuta merge la sigur. Ce spui tu straine? Ia de-aci: papuci in forma de reni. Ehh, ce zici?!? Nu, nu!! Uite: mai bine braduti de ciocolata. Fii atenta, repede: clesti de rufe cu mos craciun! Nu, stai sa vezi ce-am descoperit: port-photo in forma de donald duck. Nu, nu, nu!! Mai bine in forma de Olive. Uite si puzzle cu Tom & Jerry!!! Uaaaa !!!! Stai, stai!! Vino-ncoa: gel de dus exfoliant. Get real! Crema pentru fermitate! Da, da' ce zici de un parfum? Poate. Dar, totusi, uita-te la fardurile astea!

P.S.: Can anyone understand that? Cause I can't.

Tideland

Just entered the top 10 of my favorite movies ever.

Regia: Terry Gilliam ( Fear and Loathing at Las Vegas ( Johnny Depp, Benicio del Toro) , 12 Monkeys, Brazil)

Starring: Jeff Bridges, Jodelle Ferland


Inocenta unui copil fata-n fata cu Sodoma & Gomora, refugiul in universul fantastico-imaginar al copilariei, animat de personaje fascinante ( I wonder what Freud has to say about it...) that is ..Tideland.

O lume imaculata colorata doar de exuberanta, bucurie, curiozitate, si de o galerie originala de personaje : capetele a 4 papusi (intre care Mistique, Sateen Lips) , o veverita si un licurici.

Jeliza Rose (dupa celebra melodie Wild Rose) este fructul iubirii a doi toxicomani, carora le serveste drept bucatar al dozei zilnice. Dexteritate demna de invidiat. Mama, caricatura lui Courtney Love, moare in urma unei supradoze, in spasme teribile. In urma decesului, tatal, (Jeff Bridges), un Dude roker ratat, continuu delirant, o ia pe micuta si pleaca intr-o calatorie la tara, la casa copilariei sale, pe care o gaseste insa decripita. La intrare, Dude-ul se aseaza pe un fotoliu putrezit, paraginit si da drumul la radio. Aici il gasim pe tot parcursul filmului, neclintit, ascultand absent povestirile Jelizei. In tot acest timp, Jeliza descopera imprejurimile. Mai interesanti decat peisajul sunt cei doi vecini, caricatural conturati si ei: doi frati, Dell, o Miss Havisham psihopata, si fratele ei, Dickens, un oligofren pasionat de misterele subacvatice. ( In mod sigur, Terry are o combinatie cu Dickens, scriitorul. Un barter de popularitate?)

Nota 10 pentru :

• Jodelle Federland (Jeliza), care aminteste , in prestatie - evident- de Shirley Temple. Sa speram ca J. nu se va opri aici.
• personaje ( Jeliza, Mama, tata, Dell, Dickens)
• cadre, imagini, peisaje, muzici si faze
• Scenariu (Mitch Cullin, cartea cu acelasi nume)

Directul Dan Diaconescu

" Atentie se inchid usile!" Imi arunc salul peste umar si ma-ntorc la ai mei: in fata, in ordine de la dreapta la stanga un nas borcanat se screme intr-un fular. Imediat langa, o coafura high-tech, cu tendinte ikebana imi da frisoane. Ajung la concluzia ca aduce a prun degerat si trec mai departe. Si pentru ca viata e o calatorie, iar calatoria prin gradina Domnului este initiatica si plina de intelesuri, la stanga de tot ma lovesc ca de un zid al necunoasterii de un botic marcat ca locul unei crime, de un negru-apasat. In fine, imi zic, si-o fi dat vreunul.... duhul, ca altfel nu se apuca saraca sa ia masuratori.
Metroul ma scuipa pe peron. Fete panicate, guri schimonosite, duhori incinse . Cateva maini inclestate ma zgarie la spate.
La un semn deschisa-i calea si se-apropie usor: "Ia, incearca, mama lozu', ia vezi, asta-i cu noroc!!" . Un pseudorasarit fosforescent al lumii underground imi da, si astazi, trezirea - solul Directului ma ia in primire : " Incearca-ti zodia noroasa, neamule!!!!!!" Ma uit in spate. Toti se fac ca ploua. Must be because of my goddamned blond hair! I always get fuckin noticed! Arunc o privire pe masuta plianta ( cel mai probabil masuta de picnic a Directului ) unde, aliniate " la tate" , stau ziarele. La tate, pentru ca, cum ziarul nu are titlu, nume, continut, tatele sunt singurele elemente de machetare. " Incearca-ti norocu' !!" " Ia lozu' castigator! " Langa masuta, vad o punga de gunoi umpluta cu jucarele "3 la 10" din Europa. Ciudat, imi spun. Copiii dumneaei in mod sigur nu folosesc bateriile Foton. Apoi, ma gandesc ca Directul s-ar putea sa fi dat o mica raita prin orfelinatele din Moldova de unde a sustras in mod ABSOLUT SENZATIONAL obiectele in cauza. In fine, ma izbeste etica si-mi spun : domnule, asta sa fie oare promisiunea ziarului? Sau poate ca, in interiorul ziarului se ascund editoriale incitante, comentarii savante, pareri fulminante, nume prestigioase? Ei, bine, acu' daca n-aveti altceva, m-as multumi si cu o stire despre vreme...
Toate ca toate, insa momentan sunt in dilema vietii mele: sa dau 20.000 pe o pereche de tate, o masinuta si rezolvarea misterului, sau sa mai pun 5.000 si sa-mi iau un Catavencu?


Anyway, un lucru e cert: cititorii Directului sunt mai perversi decat ai lor.

If only there wasn't Nicoleta Luciu....

Haven't closed an eye all night long. Supervising my shoes. That's what I've done. One at a time. Left, right. Left, right. Sooner or latter, he'll come - I said to my poor heart. Chill down. Patience.
Found 2 heavy pouches in the morning. Well, I hope it worths. Then, went to my shoes, looked into them. Nothing. Well, you, smart, guess what?!? U've hidden them deep inside. I can tell. Can't fool me! Looked even deeper: dead cockroach, crumbs, lints, the usual. And then, suddenly, it strooke me : it was Nicoleta Luciu's nameday.
Well, Mos Nicolae, what kind of a saint are u, ha?


P.S.: After the happening, my shoes decided to go for a breast implant.

Da' halatu' , doamna, cat e halatu' ?

Dupa-amiaza tulbure. Autobuz. Rata, mai exact. Glume deochiate, rasete, spasme galagioase. Aleatoriu, ragaieli. Miros statut de izmene. Din cand in cand, o tuse flecmica ma racaie pe timpan, si imi spun: iata, Homo de Neanderthal mai are o sansa. Ici, colo, cate un cocean ma arunca in melancolie, amintindu-mi de societatea preponderent agrara de la inceputul secolului XX.
In acest cadru, am o revelatie: "Da' halatu', doamna, cat e halatu' ?" . Nu. Nu m-a chestionat vreunul dintre companionii mei de drum, cum ati putea fi inclinati sa credeti. ( desi, eu stateam ca pe ace, stiindu-ma purtatoare de halat de satin pe dedesubt :P).
Ei bine, era soneria unui telefon. Si atunci mi-am repetat profund in sinea mea: Hmmmm, Stimate Domnule Naumovici, poate ca, pana la urma, nu sunteti chiar atat de rau.....